POP DOBRA ZAMFIRA - MIJLOACELE DIDACTICE INOVATOARE

Proiectul Internațional “Omul drag de la catedră”

Ediția a III-a 2018-2019

Concurs elevi. Simpozion Internațional dascăli

Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr. 3016/09.01.2019, poziția 1518

ISBN 978-606-725-262-0

MIJLOACELE  DIDACTICE INOVATOARE

PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT  PREȘCOLAR:POP DOBRA ZAMFIRA

G.PN.NR.6,TALPE,DRĂGĂNEȘTI,BIHOR

î

           

1.      Caracterizarea generală şi funcţiile mijloacelor de învăţământ

Prin mijloace de învăţământ înţelegem un ansamblu de resurse sau instrumente materiale şi tehnice, produse, adaptate ori selectate în vederea îndeplinirii sarcinilor instructiv-educative ale procesului de învăţământ. Ele sunt investite de la început cu un anumit potenţial pedagogic, cu funcţii specifice, ceea ce le deosebeşte de celelalte materiale ce intră în dotarea şcolii.

Mijloacele de învăţământ facilitează transmiterea unor cunoştinţe, formarea şi consolidarea unor priceperi  şi deprinderi, evaluarea unor achiziţii, realizarea unor aplicaţii practice în cadrul lecţiilor sau altor forme de organizare a procesului de învăţământ.

În calitate de instrumente de acţiune sau purtătoare de informaţie, mijloacele de învăţământ intervin direct în procesul de instruire, sprijinind şi amplificând eforturile de predare ale profesorului şi pe cele de învăţare ale elevilor.

Mijloacele de învăţământ sunt foarte utile în activitatea didactică, deoarece au ca efect atenuarea verbalismului predării, depăşirea formalismului, impunerea unui învăţământ activ şi concret, practic, legat de cerinţele şi realităţile vieţii. Elevii sunt puşi în contact cu obiectele şi fenomenele greu accesibile perceperii directe, cu aspecte ale realităţii rare sau greu sesizabile, care nu pot fi desluşite decât prin prelucrări realizate cu ajutorul aparaturii tehnice sau a unor instrumente speciale.

Funcţiile mijloacelor de învăţământ sunt:

·         Informativă – de facilitare a transmiterii unor informaţii, a unor cunoştinţe teoretice;

·         Formativă – de familiarizare a elevilor cu mânuirea, selectarea unor instrumente, de solicitare a operaţiilor gândirii, de stimulare a căutării şi cercetării, de dezvoltare a imaginaţiei şi creativităţii elevilor;

·         Estetică – de transmitere a diverse materiale estetice care ar fi inaccesibile în alte condiţii (fotografii, diapozitive, secvenţe de film, grafică);

·         De orientare a intereselor şcolare şi profesionale ale elevilor – de clarificare a opţiunilor, de stabilizare a acestora, chiar de cristalizare a unor drumuri profesionale;

·         De şcolarizare la distanţă – prin programe TV sau prin documente computerizate, care acoperă necesităţile unor categorii ale populaţiei, cu trebuinţe specifice de instruire şi educare (însuşirea scris-cititului, a unei limbi străine, educaţia părinţilor etc.).

Există tendinţa de a pune semnul egalităţii între tehnologia didactică şi mijloacele tehnice de instruire: aparate, instalaţii, calculatorul, camera de luat vederi etc. Acestea din urmă, oricât de performante ar fi, sunt inutilizabile în lipsa unor produse intelectuale. Ele nu reprezintă decât suportul tehnic pe care îl vor folosi profesorii pentru a realiza ceea ce au gândit şi planificat în procesul de învăţământ. Pentru a pune de acord ritmul lent, uniform al modificărilor din domeniul educaţiei cu ritmul continuu şi accelerat al schimbărilor ce se petrec în viaţă, Gaston Berger observa că este necesar a dota învăţământul cu mijloace tehnice similare cu cele care se utilizează în afara şcolii.

Pregătirea psihopedagogică şi metodică a cadrelor didactice are în vedere mai mult o iniţiere în metodele de predare şi mai puţin în modalităţile de utilizare a mijloacelor tehnice de instruire. Un program de formare iniţială a cadrelor didactice în privinţa metodologiei utilizării mijloacelor tehnice de instruire trebuie să cuprindă familiarizarea cu acestea şi exersarea în tehnica mânuirii lor. Se impune formarea unor abilităţi de mânuire a aparatelor, pentru a preveni apariţia greşelilor frecvent întâlnite :

·        erori de punere în funcţiune/oprire a aparatelor, datorită necunoaşterii operaţiilor şi succesiunii lor;

·        cauzarea unor defecţiuni la aparate şi a unor timpi de stagnare în activitate;

·        greutatea comutării atenţiei de la activitatea cu mijloacele tehnice la conţinutul logic al lecţiei;

·        stângăcie în utilizarea comentariului vorbit care însoţeşte imaginile proiectate;

·        suprapunerea nepotrivită a comentariului vorbit cu imaginea vizuală, în cazul în care imaginea este suficient de relevantă sau, alteori, lipsa comentariului, atunci când imaginile  nu sunt suficient de explicite.

Întâmpinând dificultăţi ca cele menţionate, profesorii tind uneori să limiteze activităţile cu elevii la procedee tradiţionale, mai ales expozitive.

2.      Sistemul mijloacelor de învăţământ

Ordonate după funcţia pedagogică pe care o îndeplinesc cu precădere, aceste mijloace pot fi grupate astfel:

A.    Mijloace informativ – demonstrative, ce reprezintă surse de informaţie, pot servi la transmiterea unei informaţii noi, la exemplificarea sau ilustrarea noţiunilor, la concretizarea ideilor. După forma şi gradul de apropiere sau depărtare de experienţa concretă a învăţării, acestea pot fi împărţite în:

a)      materiale intuitive naturale, reale, de tipul diferitelor specimene reţinute din mediul înconjurător: colecţii de plante, de insecte, de minerale, de roci, metale, preparate pentru microscop, obiecte tehnice, instrumente, aparate, unelte, maşini etc.

b)      substitute tridimensionale ale realităţii, adică obiecte elaborate sau construite special în scopuri didactice, care imită, reproduc sau reconstituie obiecte şi fenomene reale, făcându-le accesibile observării (obiecte îndepărtate în timp şi spaţiu, cu dimensiuni foarte mari sau foarte mici, cu o evoluţie îndelungată în timp sau foarte rapidă, inaccesibilă simţurilor umane în condiţii normale). Din această categorie fac parte: mulaje, machete, corpuri geometrice, globul terestru, forme de relief miniaturizate, aparate şi maşini cu piese demontabile etc.

c)      substitute bidimensionale ale realităţii, adică materiale sau reprezentări figurative, ce redau imaginea obiectelor reale. Din această categorie fac parte: ilustraţii, fotografii, albume, tablouri, desene, documente, atlase, planşe, reproduceri de artă, imagini audio-vizuale obţinute prin proiecţia de diapozitive, diafilme, folii transparente, filme, emisiuni de televiziune, înregistrări audio. Perceperea acestor imagini este de regulă însoţită de trăirea unor impresii, a unor stări afectiv-emoţionale favorabile receptării cu interes şi curiozitate a celor explicate de profesor. Aceste mijloace introduc  o notă de varietate în activitatea didactică, ajutând la prevenirea oboselii şi plictiselii, la redresarea atenţiei atunci când aceasta slăbeşte.

d)      reprezentări simbolice, care concentrează o mare cantitate de informaţie şi simbolizează date reale, raporturi, proporţii, cantităţi. Din această categorie fac parte: reprezentări grafice, scheme, desene pe tablă, formule matematice, note muzicale, numere, cuvinte scrise şi orale etc. Cu cât elevii vor stăpâni mai bine asemenea simboluri, cu atât vor putea să se ridice mai repede de la concret la nivelul superior al cunoaşterii abstracţiunilor, la sesizarea esenţialului, dar vor putea parcurge şi drumul invers, al concretizării, al ilustrării prin exemple concrete a simbolisticii.

B.     Mijloace de exersare şi formare a deprinderilor, care asigură efectuarea experienţelor, exersarea diferitelor operaţii intelectuale, practice, tehnice, artistice, deprinderea exprimării corecte. Din această categorie fac parte diferite tipuri de jocuri de construcţii tehnice şi de creaţie, truse de piese demontabile, aparate şi instrumente de laborator, aparate pentru educaţie fizică şi sport, instrumente muzicale etc.

C.     Mijloace de raţionalizare a timpului în cadrul lecţiilor: hărţi de contur, şabloane, ştampile didactice, fişe de lucru;

D.    Mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării: teste, instalaţii complexe de testare şi verificare a cunoştinţelor.

O parte din mijloacele didactice menţionate devin utilizabile prin intermediul unei aparaturi tehnice: epiproiector (pentru proiectarea imaginilor opace, respectiv a ilustraţiilor, fotografiilor, hărţilor), diaproiector (pentru proiectarea diapozitivelor), retroproiector (pentru folii transparente), cineproiectorul (pentru peliculă cinematografică), video (pentru imagini înregistrate cu camera de luat vederi), televizorul (pentru imagini televizate), casetofonul (pentru înregistrări pe casete audio), calculatorul (pentru documente computerizate), videoproiectorul (pentru afişarea documentelor computerizate) etc. Toate acestea alcătuiesc mijloacele tehnice audio – vizuale (hardul), iar utilizarea lor frecventă marchează acordarea învăţământului la  evoluţia tehnică a societăţii moderne.

3.      Valenţe psihopedagogice ale mijloacelor de învăţământ

Crearea de către cadrul didactic a unor situaţii didactice favorabile pentru formarea personalităţii elevilor impune optarea conştientă pentru unul sau altul dintre mijloacele de învăţământ aflate la dispoziţia sa, ceea ce depinde în mare măsură de valenţele psihopedagogice ale acestor mijloace. Profesorul trebuie să aibă în vedere câteva aspecte care îl vor ajuta să aleagă cele mai potrivite mijloace de învăţământ:

a)      Evaluarea eficienţei mijloacelor de învăţământ. Aceasta se studiază în condiţii experimentale, iar rezultatele experimentelor indică modificările observate la elev din punct de vedere al gradului de stăpânire a materiei, din punct de vedere motivaţional, al activizării, al aspectelor formative etc. S-a constatat însă că personalitatea şi competenţa profesorului îşi pun amprenta asupra eficienţei oricărui mijloc de învăţământ.

b)      Funcţia mediatoare a mijloacelor de învăţământ. Instrumentele pedagogice se interpun între logica ştiinţei şi logica elevului, facilitează comunicarea dintre profesor şi elev, dezvoltând capacitatea celui din urmă de a înţelege realitatea şi de a acţiona adecvat asupra ei.

c)      Valoarea pedagogică a mijloacelor tehnice de învăţământ. Modul de transmitere a cunoştinţelor, de mediere a achiziţionării şi a operaţionalizării lor trebuie urmărit şi sub aspectul randamentului şcolar aşteptat. Valoarea pedagogică a mijloacelor didactice este condiţionată de următorii factori:

·        Nivelul motivaţiei şcolare şi al cunoştinţelor anterioare necesare asimilării noilor cunoştinţe;

·        Capacitatea de învăţare şi inteligenţa generală a elevilor;

·        Caracterul activ al predării – învăţării;

·        Verificarea activităţii mentale a elevului, asigurarea conexiunii inverse, a repetiţiei şi a exersării.

d)      Alegerea mijloacelor de învăţământ specifice. Alegerea mijlocului de învăţământ adecvat realizării obiectivelor propuse, la o clasă de elevi cu anumite particularităţi de vârstă şi individuale, presupune cunoaşterea mecanismelor interne, psihologice ale tipului de învăţare care intervine în condiţiile folosirii mijloacelor de învăţământ.

4.      Strategia didactică

Conceptul de strategie didactică are cel puţin trei accepţiuni:

a)      un anumit mod de abordare a predării şi învăţării;

b)      un anumit mod de combinare a metodologiei cu mijloacele didactice;

c)      un mod de programare, ordonare, ierarhizare optimă a etapelor unei lecţii.

Strategiile didactice sugerează trasee generale de parcurs, modele de acţiune, care presupun o serie de decizii pe care le adoptă profesorul cu privire la desfăşurarea procesului instructiv-educativ.

Criteriile după care se stabileşte o strategie didactică sunt:

·         concepţia pedagogică generală a epocii respective şi cea personală a profesorului, pe care şi-a format-o în cursul anilor de experienţă la catedră (o concepţie modernă presupune folosirea unor strategii de activizare a elevilor);

·         obiectivele instructiv-educative (cu cât strategia este mai focalizată pe obiective, cu atât va fi mai eficientă);

·         natura conţinutului (teoretic, practic, tehnic, artistic, prezentat într-o formă gata constituită, interactiv sau elaborat prin eforturi proprii de către elevi);

·         tipul de experienţă de învăţare propusă elevilor (pentru organizarea fiecărui tip de experienţă trebuie asigurate o serie de condiţii specifice, care vor favoriza producerea învăţării dorite, de natură activă);

·         caracteristicile psiho-fizice ale elevilor (nivelul de dezvoltare, ritmul învăţării, gradul de motivare);

·         principiile didactice (recomandă alegerea preferenţială a unor metode şi a unor combinaţii, după criterii de eficienţă şi adecvare);

·         dotarea didactico-materială a şcolii (caracteristicile spaţiului şcolar, materialele şi mijloacele didactice existente, oportunităţile oferite de mediul natural înconjurător);

·         timpul şcolar disponibil (încadrarea optimă în timp este una din condiţiile unei strategii eficiente).

Ţinându-se cont de particularităţile evolutive ale gândirii elevilor, în procesul didactic distingem următoarele tipuri de strategii didactice:

·         strategii inductive (conduc elevii de la analiza unor fapte concrete la elaborarea unor noţiuni noi, de la particular la general, de la efecte la cauze etc);

·         strategii deductive (conduc elevii de la definiţii şi noţiuni la exemple şi aplicaţii concrete, de la general la particular);

·         strategii analogice (bazate pe modelare, pe reconstituirea unor copii cât mai fidele ale unor obiecte sau evenimente ale unei realităţi ce nu poate fi cunoscută direct);

·         strategii mixte (apărute prin combinarea celorlalte tipuri).

După gradul de dirijare sau nondirijare a învăţării, strategiile didactice pot fi:

·         strategii algoritmice (prescriu pas cu pas comportamentele elevilor şi ale profesorilor, dirijarea învăţării este strictă);

·         strategii semi-algoritmice (învăţarea este semi-independentă, alternând momentele desfăşurate sub conducerea profesorului cu momentele de învăţare independentă);

·         strategii nealgoritmice (nu prescriu dinainte desfăşurarea procesului de predare-învăţare, ci solicită creativitatea, munca independentă a elevilor, abordarea euristică a materialului de parcurs).

Stăpânirea unei game largi de strategii didactice şi aplicarea lor adecvată condiţionează eficienţa activităţii oricărui profesor.