Proiectul Internațional “Omul drag de la
catedră”
Ediția a III-a 2018-2019
Concurs elevi. Simpozion Internațional
dascăli
Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr.
3016/09.01.2019, poziția 1518
MIJLOACE ŞI STRATEGII
DIDACTICE
Prof. Radu Nicoleta
Școala Gimn. “Pictor N. Grigorescu” Titu
Procesul de învăţământ ca un act de
comunicare, devine mai receptat, mai atractiv, mai de substanţă şi mai eficient
dacă foloseşte mijloace de comunicare, denumite mijloace didactice( mijloace de
învăţământ).
În pedagogie se folosesc conceptele de
materiale didactice şi de mijloace didactice( de învăţământ).
Materialele didactice reprezintă ansamblul de
obiecte, produse documente şi instrumente naturale şi de substituţie folosite
în actul predării-învăţării, pentru îndeplinirea unor obiective instructiv-
formativ-educative.
Mijloacele de
învăţământ reprezintă
ansamblul de aparate, sisteme tehnice, iconice, audio-vizuale ideatice,
informatice, virtuale care mijlocesc( mediază) comunicarea( transmiterea)
conţinuturilor în scopuri instructiv-educative.
Conceptul de mijloace de învăţământ este
relativ nou, având o sferă de semnificaţii mai mare. Pe lângă materialele
didactice intuitive, el cuprinde şi elemente acţionale,
experimental-aplicative, precum şi instrumentul logico-matematic, de media şi cel informatic. Astfel, conceptul de
mijloace de învăţământ a înlocuit în mare măsură conceptul de materiale
didactice intuitive.
Mijloacele de învăţământ reprezintă ansamblul de obiecte,
dispozitive, aparate care contribuie la desfăşurarea eficientă a activităţii
didactice. Ele sunt resurse materiale ale procesului de învăţământ,
selecţionate din realitate, modificate sau confecţionate în vederea atingerii
unor obiective pedagogice.
De
asemenea, strategiile didactice interactive promovează o învăţare activă,
implică o colaborare susţinută între elevi care, organizaţi în microgrupuri,
lucrează împreună pentru realizarea unor obiective prestabilite. Cadrul
didactic plasează accentul nu pe rolul de difuzor de mesaje informaţionale, ci
pe rolurile de organizator, facilitator şi mediator al activităţilor de
învăţare.
Demersul didactic este conceput astfel încât
nu îl mai are în centru pe profesor, ci pe elev. Rolul profesorului rămâne unul
capital, însă, renunţând la vechile practici educaţionale rigide şi uniforme,
el devine organizator al unui mediu de învăţare adaptat particularităţilor şi
nevoilor beneficiarilor, facilitând procesul învăţării şi dezvoltarea
competenţelor. Proiectând şi realizând activităţi de predare- învăţare-evaluare
bazate pe strategii didactice interactive, cadrul didactic oferă elevilor
multiple ocazii de a se implica în procesul propriei formări, de a-şi exprima
în mod liber ideile, opiniile şi de a le confrunta cu cele ale colegilor, de
a-şi dezvolta competenţele metacognitive.
Strategiile
didactice interactive au un rol determinant în activitatea instructive educativă,
fiind prezente în toate etapele conceperii şi realizării efective a acesteia.
Strategia
didactică este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să
acceadă la cunoaştere şi să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, priceperile,
deprinderile, aptitudinile, sentimentele şi emoţiile. Ea se constituie dintr-un
ansamblu complex şi circular de metode, tehnici, mijloace de învăţământ şi
forme de organizare a activităţii, complementare, pe baza cărora profesorul
elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficienţă a
învăţării.
Premisele
utilizării metodelor în cadrul sistemelor de instruire actuale trebuie
raportate la didactica post-modernă care subliniază legătura dintre cele trei
componente ale procesului de învăţământ: predare – învăţare - evaluare, şi
teoriile învăţării, care reprezintă fundamentele sistemelor de instruire.
În
cazul folosirii unei metodologii interactive, rolurile cadrului didactic se
diversifică, se îmbogăţesc, astfel că el devine animator, consilier, moderator,
participant alături de elevii săi la soluţionarea problemelor, chiar membru în
echipele de lucru. Creşte gradul de activism şi de implicare a elevului la
activitate, de la simplu receptor la participant activ.
Interactivitatea presupune şi o atitudine
pozitivă faţă de relaţiile umane, faţă de importanţa muncii în echipă şi o
deschidere faţă de cooperare, o atitudine de susţinere a ideilor apărute prin
colaborarea cu ceilalţi. Specifică metodelor didactice interactive este şi
multirelaţionalitatea între profesor şi elevi, între elev şi colegii săi, pe de
o parte, dintre elevi şi conţinut pe de altă parte.
În
acelaşi timp, metodele interactive accentuează latura formativ-educativă de
dezvoltare a personalităţii atât prin oferirea de ocazii de a descoperi şi a
valida în practică cunoştinţele teoretice cât şi prin oportunităţile sociale de
dezvoltarea a trăsăturilor de caracter, de voinţă şi persverenţă.
Bibliografie:
1.Bontaş
Ioan, Tratat de Pedagogie, Editura
All, Bucureşti, 2007.
2.Ioan
Cerghit – Sisteme de instruire
alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii. Editura
Aramis, Bucuresti, 2002.
3.Ionescu Miron, Radu Ion, Didactica modernă”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995.
4.Salade Dimitrie (coord.), Sinteză de pedagogie contemporană. Didactica, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1982.
5.Sorin
Cristea – Curriculum Pedagogic.
Editura Didfactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu