Nica Elena Mădălina - Metode și tehnici eficiente de integrare a copiilor cu CES în învățământul de masă

Proiectul Internațional “Omul drag de la catedră”

Ediția a III-a 2018-2019

Concurs elevi. Simpozion Internațional dascăli

Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr. 3016/09.01.2019, poziția 1518

ISBN 978-606-725-262-0

Metode și tehnici eficiente de integrare a copiilor cu CES

în învățământul de masă    

                                                                                                          Profesor: Nica Elena Mădălina

                Liceul Tehnologic ,,Căpitan. Nicolae Pleşoianu”

 Rm. Vâlcea

Orice copil are o serie de particularităţi, caracteristici care se referă la modul, stilul, ritmul şi specificul învăţării sale. În acelaşi timp, o serie de copii au particularităţi ce îndreptăţesc  un sprijin suplimentar, activităţi specifice pentru realizarea sarcinilor de  învăţare; este vorba de cerinţe speciale, diferite de ale majorităţii copiilor şi care determină măsuri specifice. Cerinţe speciale poate avea orice om/copil în anumite perioade, pentru că cerinţele speciale acoperă o realitate extrem de variată, complexă şi dinamică - de la probleme simple, determinate de dezvoltarea tipică a individualităţii şi persoanei, până la problemele unice, care nu se pot rezolva decât cu o intervenţie specială şi specifică.

        Educația școlară a copiilor cu cerințe educative speciale  trebuie sa corespundă nevoilor de dezvoltare a copiilor, presupune evaluarea adecvată a potențialului lor de învatare / dezvoltare și implică asigurarea reabilitării – recuperării – compensării deficiențelor / tulburărilor, dificultăților de învățare. Integrarea școlară a acestor copii este un proces dificil, de adaptare a acestora la cerințele școlii pe care o urmează, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului școlar (clasă), de desfășurare cu succes a prestațiilor școlare.

În scopul eficientizării procesului de învăţare pentru elevii cu CES, sunt invocate câteva repere fundamentale:

- învăţarea interactivă care presupune folosirea unor strategii de învăţare focalizate pe cooperarea, colaborarea şi comunicarea între elevi la activităţile didactice, precum şi pe interacţiunea dintre cadre didactice, cadre didactice şi elevi;

- elaborarea în comun a obiectivelor învăţării (educator – elev) deoarece fiecare participant la actul învăţării are ideile, experienţele şi interesele personale de care trebuie să se ţină seama în proiectarea activităţilor didactice;

- demonstraţia, aplicaţia şi feedbackul – orice proces de învăţare (mai ales în cazul elevilor cu CES) este mai eficient şi mai uşor de înţeles dacă informaţiile prezentate sunt demonstrate şi aplicate în situaţii reale de viaţă, existând şi un feedbeck continuu de-a lungul întregului proces;

- modalităţile de sprijin în actul învăţării – elevii cu CES au nevoie în anumite momente de un sprijin activ de învăţare atât în timpul activităţilor desfăşurate în clasă, cât şi la activităţile din afara clasei, prin dezvoltarea unui parteneriat educaţional cu anumite categorii de specialişti, cu familiile elevilor.

             Metodele şi procedeele de predare-învăţare trebuie să fie selectate în raport cu scopul şi obiectivele activităţii didactice, conţinutul lecţiei şi particularităţile elevilor (vârsta, nivelul dezvoltării psihice, tipul şi gradul deficienţelor/ tulburărilor, tipul de percepţie al elevilor – analitic sau sintetic) , stilul de lucru al cadrului didactic. În activităţile didactice destinate elevilor cu CES se pot folosi metodele expozitive, (povestirea, expunerea, explicaţia, descrierea) dar trebuie respectate anumite cerinţe:

- să se folosească un limbaj adecvat, corespunzător nivelului comunicării verbale;

- prezentarea să fie clară, precisă, concisă;

- ideile să fie sistematizate;

- să se recurgă la procedee şi materiale intuitive;

- să se antreneze elevii prin întrebări de control pentru a verifica nivelul înţelegerii conţinuturilor de către aceştia şi pentru a interveni cu noi explicaţii atunci când se impune acest lucru.

            Metodele de simulare (jocul didactic, dramatizare ) pot fi aplicate cu succes atât în ceea ce priveşte conţinutul unor discipline cât şi în formarea şi dezvoltarea comunicării la elevii cu deficienţe mintale şi senzoriale. Implicarea lor cât mai directă în situaţii de viaţă simulate, trezesc motivaţia şi participarea activă, emoţională a elevilor, constituind şi un mijloc de socializare şi interrelaţionare cu cei din jur.

          Metoda demonstraţiei ajută elevii cu dizabilităţi să înţeleagă elementele de bază ale unui fenomen sau proces. Alături de metoda demonstraţiei, exerciţiul constituie o metodă cu o largă aplicabilitate în educaţia specială, mai ales în activităţile de consolidare a cunoştinţelor şi de antrenare a deprinderilor.În activitatea educativă a copiilor cu cerinţe educative speciale se poate folosi cu maximă eficienţă învăţarea prin cooperare. Lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare permit evaluarea frecventă a performanţei fiecărui elev care trebuie să ofere un răspuns în nume personal sau în numele grupului, elevii se ajută unii pe alţii, încurajându-se şi împărtăşindu-şi ideile, explică celorlalţi, discută ceea ce ştiu, se învaţă unii pe alţii, realizează că au nevoie unii de alţii pentru a duce la bun sfârşit o sarcină a grupului.  Persoanele cu nevoi speciale au, în general, mai puţine posibilităti de afirmare, fiind, de cele mai multe ori, marginalizate de cei din jurul lor.

        Misiunea noastră este să oferim tuturor copiilor posibilitatea de a-şi forma competenţe, de a le crea condiţii să şi le exprime, de a simţi bucuria copilariei si de a descoperi lumea care-i înconjoară.

BIBLIOGRAFIE:

Stănică, Ioan, Popa, M., Psihopedagogie specială, Editura Pro Humanitas , Bucureşti, 2001

Ionescu, M., Educaţia şi dinamica ei, Editura Tribuna învăţământului – Bucureşti, 1998