Proiectul Internațional “Omul drag de la
catedră”
Ediția a III-a 2018-2019
Concurs elevi. Simpozion Internațional
dascăli
Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr.
3016/09.01.2019, poziția 1518
ISBN 978-606-725-262-0
OAMENII DRAGI DE LA CATEDRE
Şcoala Gimnazială
„George Voevidca”, Câmpulung Moldovenesc
Noi,cei
care lucrăm astăzi la catedră, suntem ucenicii unor dascăli care şi-au pus amprenta asupra noastră şi ale
căror principii, valori şi eforturi încercăm să le facem să nu dispară.Ne
amintim de fiecare dintre ei şi, dacă vreodată aveam o ierarhie a celor mai
buni profesori pe care i-am avut de-a lungul timpului, acum, după ani şi ani,
toţi au ajuns pe aceeaşi treaptă- cea mai înaltă.
Însă nu despre aceşti dascăli vreau
să vorbesc astăzi, ci despre cei actuali, care se zbat cu disperare să înoate
în apele tulburi ale sistemului educaţional românesc.
Fiecare om pe care îl întâlnim într-o anumită
împrejurare ne poate fi profesor.Fiecare întâmplare trăită ne poate fi o lecţie
de viaţă.Trebuie ca noi să fim însă prezenţi şi să ne oprim din alergările
noastre zilnice pentru a ne bucura de cei din jurul nostru.Astfel că ne lăsăm
copleşiţi de lucruri mărunte şi nu dăm importanţă celor cu adevărat valoroase.
Lucrez la o şcoală mică din
Câmpulung Moldovenesc, încercând să fac faţă solicitărilor elevilor şi părinţilor acestora, solicitări
care sunt numeroase şi care, uneori, aproape mă depăşesc.Însă, ceea ce încerc
din răsputeri să izbutesc, este să ţin pasul cu colegii mei –oamenii dragi de
la catedrele claselor vecine.Sunt extraordinari! Toţi!Nu avem timp să ne vedem,
nu avem timp să povestim.Lăsăm lucrurile acestea pentru zilele libere de după
pensionare, dacă le vom mai prinde, deşi aproape toţi mai avem ani mulţi până
acolo.Dacă întămplător avem timp să ne întrebăm ce facem, răspunsul nu mai e:,,
Bine!”, ci: ,,Hârtii!!!”.Dacă ne întâlnim la comisii, cercuri sau şedinţe nu
mai există decât discuţii scurte despre elevi, proceduri, procese verbale şi
altele asemenea.Familiile noastre nu mai contează, noi nu ne mai observăm.E
trist, dar adevărat foarte.Alergăm.Spre
ce ?Elevii noştri nu îşi vor mai aminti cu siguranţă de mulţi dintre noi,
pentru că au fost prea ocupaţi cu telefoanele şi cu reţelele de socializare.Noi
nu ne dorim să ne recunoască vreo contribuţie la educaţia lor, dar ceva din
bunul simţ, corectitudinea , munca şi modestia noastră am vrea să ajungă până
la ei.Suntem umiliţi şi zâmbim.Suntem obosiţiţi şi ne îmbărbătăm.Suntem răpuşi de boli şi totuşi avem puterea să
glumim.Pentru ce?Pentru noi înşine şi pentru că nu vrem să îi dezamăgim pe cei
de dinaintea noastră.
Vă amintiţi de domnul
Trandafir?Există încă în fiecare dintre noi
partea aceasta de duioşie părintească pe care am fi în stare să o
împărtăşim tuturor, dacă nu am fi atât de îngrădiţi din toate părţile.Mulţi dintre
elevii noştri şi părinţii acestora sunt
veşnic nemulţumiţi de orice tip de profesor.Când e corect, că nu e blând, când
e blând, că nu e sever, când e prea autoritar, că nu e înţelegător, când....,când....,când….Iar
noi încercăm să ne ţinem cât se poate de drept în iureşul acestor furtuni,
singuri, doar sprijinindu-ne unii pe alţii.
Avem o mare responsabilitate şi ştim
lucrul acesta toţi, noi, dascăli anonimi cu aspiraţii înalte.Sperăm ca dintre
elevii noştri să se ridice oameni valoroşi moral care să trezească şi
conştiinţele adormite ale multora dintre semenii noştri.
Astăzi sălile de clasă au
devenit parcă locuri de bătălie în care
tu, dascăle, reprezinţi armata cea mică, dreaptă, cu prea puţine şanse de
victorie.De partea cealaltă elevii încearcă, folosind uneori căi necinstite şi
lovituri neaşteptate, să te determine să renunţi la luptă.Unii dascăli o fac,
punând capăt războiului, cu demnitate, pe
paturile spitalelor sau dincolo de graniţele ţării.
Dar nu uita, frate profesor, că, dacă
Dumnezeu te-a pus la catedră, ştie El de
ce a făcut asta.Înseamnă că acolo trebuie să fii.Şi să nu te îndoieşti
niciodată că nu faci lucrurile aşa cum trebuie, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul
tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu