Ediția a III-a 2018-2019
Concurs elevi. Simpozion Internațional
dascăli
Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr.
3016/09.01.2019, poziția 1518
ISBN 978-606-725-262-0
STRATEGIILE DIDACTICE
INTERACTIVE
ȘI
ROLUL LOR ÎN ÎNVĂȚAREA DE TIP INOVATOR
PROF.
SÎRBU GABRIELA-MONICA
ȘCOALA
GIMNAZIALĂ NR.4 LUGOJ, JUD. TIMIȘ
Metodele
interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării personale încă de la
vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de
idei, de experienţe, de cunoştinţe.
Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare,
prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează
situaţii de învăţare centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a
copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa reciprocă din
interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne
presupune un cumul de calităţi şi
disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea
stilului didactic, mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire reflexivă
şi modernă, creativitate, inteligenţa de a accepta noul şi o mare flexibilitate
în concepţii.
Datorită
progresului tehnologic şi accesului sporit la cunoaştere şi la resurse ne putem
propune şi realiza schimbări la care, cu câtva timp în urmă nici nu ne puteam
gândi. Trebuie, deci, să ne modificăm modul în care gândim prezentul şi
viitorul educaţiei pe care îl dăm generaţiei următoare având în vedere aceste
aspecte.
Un învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa,
spontaneitatea şi creativitatea copiilor, dar şi dirijarea, îndrumarea lor,
rolul profesorului căpătând noi valenţe, depăşind optica tradiţională prin care
era un furnizor de informaţii. În organizarea unui învăţământ centrat pe copil,
profesorul devine un coparticipant alături de elev la activităţile desfăşurate.
El însoţeşte şi încadrează copilul pe drumul spre cunoaştere.
Utilizarea metodelor interactive de predare – învăţare în
activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului
instructiv - educativ, având un caracter
activ – participativ şi o reală valoare activ – formativă asupra personalităţii
elevului. Creierul funcţionează asemenea
unui computer, acesta din urmă a fost proiectat şi creat după modelul de funcţionare al creierului.
Pentru ca un computer să înceapă să funcţioneze trebuie să apăsăm butonul de
pornire. În cazul în care învăţătoarea este „pasivă”, butonul „pornire” al
creierului nostru este activat.
Un profesor,
oricât de strălucit orator ar fi, nu se poate substitui creierelor elevilor şi
deci nu poate face activitatea care se desfăşoară individual în mintea
fiecăruia. Elevii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut
într-un tot ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă elevilor nu li se oferă
ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii şi eventual a predării, învăţarea
nu are loc.
Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl
reprezintă valenţele formative ale acestora, impactul lor asupra dezvoltării
personalităţii elevilor.
Clasificarea metodelor de învăţământ se poate realiza în
funcţie de diferite criterii.
I. după criteriul
istoric:
·
metode
clasice (tradiţionale): expunerea, conversaţia, exerciţiul etc.;
·
metode
moderne: studiul de caz, metoda proiectelor, metode de simulare, modelarea
etc.;
II. după funcţia didactică prioritară pe care o
îndeplinesc:
1) metode de predare-învăţare propriu-zise, dintre care
se disting:
a) metodele de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor:
expunerea, problematizarea, lectura etc.;
b) metodele care au drept scop formarea priceperilor şi
deprinderilor: exerciţiul, lucrările practice etc.;
2) metode de evaluare;
III. după modul de organizare a activităţii elevilor:
·
metode
frontale (expunerea, demonstraţia);
·
metode
de activitate individuală (lectura);
·
metode
de activitate în grup (studiul de caz, jocul cu roluri);
·
metode
combinate, care se pretează mai multor modalităţi de organizare a activităţii
(experimentul);
IV. după tipul de strategie didactică în care sunt
integrate:
·
algoritmice
(exerciţiul, demonstraţia);
·
euristice
(problematizarea);
V. după sursa cunoaşterii (care poate fi experienţa
social-istorică a omenirii, explorarea directă sau indirectă a realităţii sau
activitatea personală), la care se adaugă un subcriteriu: suportul informaţiei
(cuvânt, imagine, acţiune etc), prof. Cerghit propune o altă clasificare [1, 2]
şi anume: 1) metode de comunicare orală: expozitive, interogative (conversative
sau dialogate); discuţiile şi dezbaterile; problematizarea;
2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern
(reflecţia personală);
3. metode de
comunicare scrisă (tehnica lecturii);
4. metode de explorare a realităţii:
a) metode de explorare nemijlocită (directă) a
realităţii: observarea sistematică şi independentă; experimentul; învăţarea prin cercetarea
documentelor şi vestigiilor istorice;
b) metode de explorare mijlocită (indirectă) a
realităţii: metode demonstrative; metode de modelare;
5. metode bazate
pe acţiune (operaţionale sau practice):
a) metode bazate pe acţiune reală / autentică):
exerciţul; studiul de caz; proiectul sau tema de cercetare; lucrările practice;
b) metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda
jocurilor: metoda dramatizărilor; învăţarea pe simulatoare.
Acestor categorii li se adaugă un alt tip de metode şi
anume metodele de raţionalizare a învăţării şi predării: metoda activităţii cu
fişele; algoritmizarea; instruirea programată; instruirea asistată de
calculator (I.A.C.).
DESCRIEREA
STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE
1. METODA CUBULUI
este folosită în
cazul în care
se doreşte explorarea
unui subiect/ a unei
situaţii din mai
multe perspective – oferă posibilitatea
de a dezvolta
competenţele necesare unei
abordări complexe şi
integratoare.
2.
Metoda PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE ( „Thinking hats”)
Aceată metodă stimularea
creativităţii
participanţilor care se
bazează pe interpretarea
de roluri în funcţie
de pălăria aleasă.
Sunt 6 pălării
gânditoare, fiecare având câte
o culoare: alb, roşu, galben,
verdealbastru şi negru. Membrii grupului
îşi aleg pălăriile
şi vor interpreta
astfel rolul precis, aşa
cum consideră mai
bine. Rolurile se
pot inversa, participanţii sunt
liberi să spună
ce gândesc , dar să
fie în acord
cu rolul pe
care îl joacă. Culoarea pălăriei
este cea care
defineşte rolul.
3. METODA R.A.I.
Metoda R.A.I. are la bază stimularea şi dezvoltarea
capacităţilor elevilor de a comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce
tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde –
Aruncă – Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau a
unei secvenţe de lecţie, institutorul împreună cu elevii săi, printr-un joc de
aruncare a unei mingi mici şi uşoare de la un elev la altul. Cel care aruncă
mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată celui care o prinde. Cel
care prinde mingea răspunde la întrebare şi apoi aruncă mai departe altui
coleg, punând o nouă întrebare. Evident interogatorul trebuie să cunoască şi
răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaşte răspunsul iese din joc,
iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Acesta are ocazia
de a mai arunca încă o dată mingea, şi, deci, de a mai pune o întrebare. În
cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaşte răspunsul
la propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat
întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat
niciun răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine
pregătiţi.
4.CERCUL “
COMPLIMENTELOR”
Reprezintă o metodă
care urmăreşte dezvoltarea
stimei de sine . Pentru
a pune în
practică metoda, formatorul
aşază scaunele într-un
cerc, iar “ receptorul” complimentelor se
află în mijlocul
acestui cerc. Fiecare
dintre persoanele participante
trebuie să identifice
un compliment sincer
şi onest despre
cel aflat în
centrul cercului. Apoi, pe rând, fiecare
va înainta şi îi va
spune acestuia complimentul,
receptorul complimentelor trebuind
să aibă doar
una dintre următoarele
reacţii: să zâmbească ori
să le adreseze
un “mulţumesc”.
Această
metodă are avantajul
consolidării unei imagini
pozitive faţă de
propria persoană a
celui care primeşte
complimentele, dar şi o
dezvoltare a ariei
pozitive faţă de
propria persoană a
celui care primeşte
complimentele, dar şi o
dezvoltare a ariei
pozitive de gândire
la celelalte persoane ( prin aceea
că identifică o latură
bună a colegului
lor). Cercul
“complimentelor” trebuie practicat
până ce toţi
cursanţii au trecut
prin ipostaza de
receptor.
Una din strategiile didactice
interactive valorificate in invatamantul prescolar este metoda cubului este
folosită în cazul
în care se
doreşte explorarea unui
subiect/ a unei situaţii
din mai multe
perspective – oferă
posibilitatea de a
dezvolta competenţele necesare
unei abordări complexe
şi integratoare.
ETAPELE METODEI:
§
Se realizează
un cub pe
ale cărei feţe
se notează cuvintele: DESCRIE,
COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ ( altele, în
funcţie de resurse, nu
neapărat pe toate
feţele cubului).
§
Se
anunţă tema / subiectul pus
în discuţie.
§
Se împarte
grupul în şase
subgrupuri, fiecare subgrup
rezolvând una dintre
cerinţele înscrise pe
feţele cubului.
§
Se comunică
întregului grup, forma finală
a scrierii.
§
Lucrarea
în forma finală
poate fi desfăşurată
pe tablă sau
pe pe foi
albe A3.
AVANTAJE:
§
Determină participarea
conştientă a elevilor prin
implicarea maximă a
acestora în rezolvarea
sarcinilor.
§
Permite diferenţierea
sarcinilor de învăţare.
§
Formează
deprinderi de muncă
intelectuală.
§
Stimulează gândirea
logică a elevilor.
§
Creşte responsabilitatea elevului
faţă de propria
învăţare, dar şi faţă
de grup
§
Sporeşte eficienţa
învăţării – elevii învaţă unii de la
alţii
§
Dezvoltă abilităţi
de comunicare şi
cooperare.
DEZAVANTAJE:
§
Rezolvarea sarcinilor
solicită resurse mari
de timp.
§
Se creează
un zgomot oarecare.
§
Facilitează erori
în învăţare.
§
Nu există
un control precis
asupra cantităţii /
calităţii cunoştinţelor dobândite
de fiecare elev.
Bibliografie
1. Crenguţa - Lăcrămioara
Oprea ( 2008) – “ Strategii
didactice interactive”, ed.
a III-a, EDP, Bucureşti 2. Ioan Cerghit
( 2005)- “ Metode de învăţământ”, EDP, Bucureşti.
3. Ion- Ovidiu
Pânişoară ( 2006) – “ Comunicarea
eficientă”, ediţia a III-a,
Editura Polirom, Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu