Profesor Popescu Diana Filofteia - Metode interactiv-stimulative pentru creativitate

Proiectul Internațional “Omul drag de la catedră”

Ediția a III-a 2018-2019

Concurs elevi. Simpozion Internațional dascăli

Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr. 3016/09.01.2019, poziția 1518

ISBN 978-606-725-262-0

Metode interactiv-stimulative pentru creativitate

Profesor Popescu Diana Filofteia

Liceul Tehnologic „Căpitan N. Pleșoianu”, Rm. Vâlcea

            Prezenţa potenţialului creativ nu asigură şi manifestarea actului de creaţie. Pentru ca acesta să se producă sunt necesare modalităţi adecvate de stimulare a potenţialului creativ din partea mediului. Putem considera că fiecare elev posedă un potenţial creativ, susceptibil de a fi dezvoltat. În cele ce urmează prezentăm câteva modalităţi de exersare şi stimulare a conduitei creative la elevi.

            Brainstormingul  sau metoda asaltului de idei (brain-creier, storm- furtună, asalt) este cea mai utilizată metodă de stimulare a creativităţii prin intermediul microgrupului, având drept caracteristică separarea procesului de producere a ideilor de procesul de valorizare, de evaluare a acestora, care are loc ulterior  de unde şi denumirea de metoda evaluării amânate.  O altă denumire a metodei este  filosofia marelui Da,  pentru că într-o primă fază se acceptă toate ideile,  fără să se respingă nimic, totul se consemnează,  urmărindu-se de fapt deblocarea capacităţii creative a elevilor, eliminându-se examinările imediate şi obiective.

         Această metodă presupune „enunţarea unei probleme, după care, în mod spontan, se emit soluţii, fără preocuparea validităţii acestora, scopul fiind enunţarea a cât mai multe puncte de vedere, căci nu calitatea contează, ci cantitatea. Se admit astfel şi ideile aşa-zis bizare, nonstandard. Nimeni nu are voie să critice, să contrazică, să ironizez ideile colegilor. Evaluarea propriu-zisă a soluţiilor preconizate se realizează după un anumit timp, prin compararea şi selectarea ideilor valabile adecvate pentru problema pusă.”[1]

       Se pleacă de la o noţiune dată care se notează pe mijlocul foii sau tablei şi, prin tehnica brainstormingului obişnuit, se vor consemna  în jurul acestei noţiuni centrale alte noţiuni care au legătură cu aceasta, formându-se un adevărat ciorchine de noţiuni. S-a dovedit că metoda are valenţe formative, relizându-se o încălzire a minţii înainte de definirea unei noţiuni. 

            Esenţa acestei metode constă în separarea intenţionată a actului imaginaţiei de faza gândirii raţionale, critice. Astfel, evaluarea ideilor produse în urma unui efort imaginative este una amânată. Metoda a fost creată de A. Osborn, în 1953 şi porneşte de la două principii fundamentale, şi anume: orice individ este capabil să producă idei şi cantitatea generează calitatea. Regurile brainstorming-ului sunt următoarele:

·         Daţi frâu liber imaginaţiei- se încurajează exprimarea liberă a gândirii şi imaginaţiei, astfel încât sunt acceptate chiar şi cele mai extravagante idei;

·         Nu criticaţi ideile celorlalţi –nimeni nu are voie să facă observaţii negative, să critice, să conteste ideile exprimate;

·         Produceţi cât mai multe idei – cu cât sunt mai multe idei, cu atât sunt mai multe şansele de a găsi idei originale;

·         Preluaţi ideile celorlalţi şi amelioraţi-le – găsirea unor soluţii ingenioase presupune de multe ori corelarea unor elemente iniţial disparate.

            Organizarea unei şedinţe de brainstorming presupune mai multe etape:

·         alcătuirea grupului – din personae capabile să-şi exprime ideile cu privire la o temă în legătură cu care se caută o soluţie; se recomandă ca între membrii grupului să nu existe antipatii sau raporturi de subordonare;

·         organizarea şedinţei –presupune  formularea clară a problemei care va fi dezbătută, anunţarea participanţilor în legătură cu data, tema, locul şedinţei, desemnarea unui conducător al şedinţei şi al unui secretar, care va consemna ideile exprimate de către participanţi, aşezarea participanţilor în cerc;

·         desfăşurarea şedinţei propriu-zisă – debutează cu precizarea de către conducătorul şedinţei  a problemei sau a temei discutate, cu reamintirea celor patru reguli şi cu inventarierea modurilor cunoscute în care a mai fost soluţionată problema, pentru a nu se face consum inutil de energie; urmează procesul de emitere a ideilor participanţilor şi de înregistrare a acestora de către secretar (acesta notează ideile şi nu numele celor care le-au emis); şedinţa poate dura între 30-90 de minute;

·         evaluarea ideilor – se face de către un grup sau un comitet de evaluare, care inventariază a doua zi sau în zilele următoare ideile exprimate, le apreciază, le selectează pe cele care sunt utile; se întocmește o listă a ideilor acceptate, urmând ca acestea să fie implementate, utilizate în scopul rezolvării problemei.

            Pentru reuşita unei şedinţe de brainstorming foarte important este conducătorul acesteia, care „alege participanţii, conduce discuţiile, încurajează participarea tuturor, scoate grupul din impas, reorienteză discuţiile spre scopul propus, organizează comitetul de evaluare şi informează grupul de creaţie despre modul în care au fost valorificate ideile propuse.”[2] Brainstormingul se poate folosi şi în varianta individuală. Prin metoda brainstormingului se pot aborda din cele mai diverse domenii. În şcoală această metodă se poate utiliza în predarea disciplinelor de învătământ, în cadrul orelor de dirigenţie, de consiliere şi orientare.

     O variantă a brainstormingului o constituie cea de tip ciorchine ce se utilizează pentru a defini o serie de concepte sau pentru a arăta legătura dintre mai multe noţiuni.

Metoda ciorchinelui:

Această metodă este utilizată în etapa de consolidare-evaluare a cunoștințelor, prin care se stimulează stabilirea de conexiuni între idei, găsirea unor noi sensuri la idei mai vechi.

Etapele după care se desfășoară o activitate bazată pe această metodă presupun:

- copiii primesc individual o fișă în centrul căreia este expusă o idee;

- copiii scriu sau desenează în jurul ideii cuvinte, cifre, imagini legate de aceasta;

- la sfărșit se discută frontal ideile găsite.

La activitățile matematice metoda poate fi aplicată, spre exemplu, în găsirea zilelor săptămânii.

Ex. Categoria de activitate:  activitate matematică

Grupa: mare;

Tema: „Zilele săptămânii”

Forme de organizare: individuală, frontală;

Scop:

-  dezvoltarea gândirii și încrederii în sine;

Obiective operaționale:

O1 -să scrie în centrul unei coli de hârtie zilele săptămânii;

O2 -să identifice momentele unei zile dimineaţa, prânzul, seara;

O3 -să își expună soluțiile găsite.

Strategii didactice:

- metode și procedee: metoda ciorchinelui, explicația, demonstrația;

- material didactic: foi de hârtie, culori.

            Sinectica este o metodă concurentă brainsormingului, impusă în practica dezbaterilor de W. Gordon. Etimologic, sinectica provine din grecescul “syneticos”, care înseamnă reunirea unor elemente  fără legătură între ele. Se porneşte de la o problemă, pentru a cărei rezolvare se întruneşte un grup de lucru (5-7 membri). O şedinţă de sinectică presupune mai multe etape:

·         prezentarea problemei de către conducătorul şedinţei;

·         grupul transpune problema într-o formă accesibilă, operaţională (transpunerea necunoscutului în familiar);

·         îndepărtarea aparentă de prblemă, pentru a arunca asupra ei o privire cu totul inedită şi eliberată de prejudecăţi (transformarea familiarului în necunoscut);

·         revenirea la problema iniţială şi exprimarea soluţiei.

            Inventica este o metodă de elaborare a unor idei noi pe baza unei interpretări interdisciplinar (matematică, fizică, biologie).

           Etapele acestei metode sunt:

                - fragmentarea obiectului şi utilizarea lui în forme noi;

               - obţinerea unor aspecte sau idei originale prin combinări, permutări, aranjamente şi alte procedee matematice.  

                   Indicaţii utile în creaţia individuală sau de grup[3]:

                            1.determinaţi toate aspectele problemei;

                            2.selecţionaţi subproblemele atacate;

                            3.fixaţi-vă datele utile;

                           4. selecţionaţi cele mai bune surse pentru culegerea tuturor datelor;

                           5.imaginaţi-vă toate ideile posibile;

                            6.daţi curs liber imaginaţiei voastre, nu cenzuraţi ideile, dar notaţi-le imediat ce vă vin în minte;

                            7.selecţionaţi ideile cele mai apte de a vă conduce la soluţie;

                            8.imaginaţi-vă toate mijloacele de control posibile şi alegeţi pe cele mai practice;

                            9.imaginaţi-vă toate contingentele posibile;

                            10. alegeţi soluţia finală şi evaluaţi consecinţele aplicării ei.

      

            Metoda Philips 6-6 este un fel de blitz-brainstorming (V. Belous, 1985). Ea a fost iniţiată de J. D. Philips. Avantajul acestei metode constă în faptul că se poate practica în grupuri mai mari de 30-50 de persoane, cu formaţie diversă.

                Etape: 1.grupul se împarte în subgrupe de 6 membri cu câte un lider; 2.coordonatorul general difuzează, în scris, problema fiecărei subgrupe; 3. dezbaterea problemei durează 6 minute, după care animatorul fiecărui subgrup prezintă un raport asupra punctelor de vedere adoptate; 4. sinteza ideilor este făcută de liderul general sau de cei subordonaţi, care vor decide asupra celei mai viabile alternative, din câte au fost propuse Avantaje: 1.este rapidă: necesită doar 4 minute pentru organizare, 6 minute pentru dezbaterile propriu-zise şi 2 minute pentru colectarea deciziilor emise de fiecare grup; 2. realizează o fericită conlucrare între gestaţia creativă individuală şi cea de grup.

        

    Discuţia Panel

            Sub preşidenţia unui animator (profesor, de pildă), tema în cauză este dezbătută de către ,,eşantionul panel” (adică un grup format din 5-7 persoane competente în problema respectivă). Auditoriul (plasat într-o poziţie strategică favorabilă pentru a urmări, cu uşurinţă, schimburile ver­bale din panel) ascultă în tăcere, intervenind numai cu mesaje scrise pe cartoane (hârtie) divers colorate (verde pentru întrebări, albastru pentru sentimente, maro pentru informaţii etc). Periodic, o persoană care are rolul „injectorului de mesaje” colectează carto­naşele respective, le clasează pe categorii problematice şi la momentul oportun, le prezintă panelului. După fiecare „injectare” de mesaje, panelul reia discuţia, în funcţie de pistele noi apărute pe această cale.

Deîndată ce grupul de experţi şi-a epuizat întregul re­pertoriu ideativ, aria discutiei se poate dilata mult, antrenând, di­rect, auditoriul la soluţionarea problemei. În finalul dezbaterilor organizatorul reuniunii, în colaborare cu panelul, centralizează ideile cele mai fertile.

           Metoda 6-3-5 Caracteristicile metodei: - metoda operează în cadrul unui grup de 6 persoane; - liderul prezintă tema;

 - fiecare membru răspunde în scris prin 3 soluţii (menţionate în câte o coloană distinctă);

- fiecare participant trece vecinului din dreapta foaia cu propriile propuneri, preluând, la rândul său foaia cu soluţiile coechipierului din stânga pentru a face completări, retuşuri, precizări eventuale;

- rotirea se face de 5 ori, până ce ideile emise de oricare membru al grupului sunt văzute de toţi ceilalţi;

- la sfârşit, animatorul sintetizează cele mai bune propuneri şi le transmite forurilor interesate;

              Metoda Delphi A fost elaborată de O. Helmer (1964-1965) şi se bazează pe tehnica consultărilor reciproce între participanţi (ca şi la 6-3-5). Caracteristicile metodei:

                 - un grup de experţi elaborează un chestionar cu tema în discuţie, care este trimis unor specialişti autorizaţi în domeniu;

                    - fiecare răspunde pe cont propriu, într-un interval de timp dinainte stabilit;

                    - se colectează răspunsurile şi chestionarele sunt redistribuite aceloraşi persoane, fiind însoţite şi de răspunsurile nenominalizate ale celorlalţi participanţi;

                  -  răspunsurile care diferă prea mult de majoritatea celorlalte, vor fi retuşate şi ajustate;

                   - după primirea unui nou set de răspunsuri, consultarea se repetă după acelaşi rituai. Pentru că la fiecare ciclu se elimină treptat ideile care se abat de la medie, circuitul se încheie când se stabilizează răspunsurile (când măcar 50% din participanţi ajung la consens). Materialul acumulat se prezintă comisiei de apreciere, care va face o sinteză a soluţiilor date, Critica acestei metode constă în faptul că are tendinţa de a realiza o domesticire a răspunsurilor neuzuale, însă soluţiile adoptate sunt realiste şi pertinente, ceea ce le asigură o rapidă aplicabilitate.

           

  Metoda Frisco Se bazează pe principiul brainstormingului regizat, în sensul că moderatorul atribuie fiecărui participant câte un rol care să-i acopere o anumită dimensiune a personalităţii. In consecinţă, pot apărea următoarele tipuri de personaje:

                 1. Tradiţionalul: este exponentul structurilor vechi, rol atribuit celei mai vârstnice persoane din grup. El relevă cu luciditate principalele neajunsuri;

                  2. Exuberantul se comportă dezinvolt, furnizând cele mai îndrăzneţe idei care-i vin în minte. Este ales dintre persoanele tinere şi charismatice;

                 3. Pesimistul, criticul prin vocaţie, care demolează orice abatere de la traseele cunoscute, confundând cutezanţa cu excentricitatea desuetă. Este un specialist dintr-un domeniu apropiat;

                4. Optimistul promovează un realism riguros, obiectiv, manifestând adeziune pentru atitudinea entuziastă a exuberantului, dar desolidarizându-se de cea a pesimistului;

            In cadrul acestei metode se folosesc două metode de lucru (Verrone, 1983):

                    1. echipa de investigare: formată din 12-15 persoane (diferite prin vârstă şi competenţă) care abordează problema clasic, insistând pe sublinierea elementelor vulnerabile;

                   2. echipa de creaţie propriu-zisă: formată din 5-6 experţi, superior calificaţi, care aduc ameliorări inedite unei „lipse de control" pe care a elaborat-o prima echipă. Această listă este un chestionar prin care se urmăreşte orientarea grupului de creaţie către o anumită arie tematică, dar şi elucidarea unor probleme. El trebuie să îndeplinească o scrie de exigenţe:

                 - ordinea întrebărilor să respecte condiţiile unui bun chestionar;

                 - întrebările să nu fie ambigue sau imperative;

                 - răspunsurile să fie laconice, în termeni de „da" sau „nu", cifre etc.;

                  - volumul de informaţii vehiculat sâ fie rezonabil;

                  - întrebările să nu solicite decât cunoştinţele deţinute de grup;

                         Etape:

- distribuirea rolurilor;

 - iniţial exista o ordine de luare a cuvântului: tradiţionalistul, exuberantul, pesimistul, optimistul;

 - evoluţia discuţiilor este influenţată de evoluţia fiecărui membru;

- animatorul antrenează echitabil toţi participanţii, având grijă ca fiecare membrii să-şi păstreze şi onoreze rolul pe care 1-a primit;

În concluzie, toate metodele imaginative (intuitive) menţionate până acum au următoarele roluri:

                   1. dinamizarea şi eficientizarea activităţii de obţinere a unui produs creativ;

                    2. eliminarea unor blocaje psihologice ale creatorului.

---

[1] Moise, C.,  Psihopedagogie, Iași, Editura Polirom,  1998, p.233

[2] Stoica, A.- Creativitatea elevilor - posibilităţi de cunoaştere şi de educare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983

[3] Stoica, A.- Creativitatea elevilor - posibilităţi de cunoaştere şi de educare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983