Proiectul Internațional “Omul drag de la
catedră”
Ediția a III-a 2018-2019
Concurs elevi. Simpozion Internațional
dascăli
Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr.
3016/09.01.2019, poziția 1518
ISBN 978-606-725-262-0
STRATEGII DIDACTICE
INOVATIVE
Radu Janeta Georgiana
Scoala Gimnaziala Creteni
Strategiile instruirii sunt „un mod de
abordare a învăţării şi predării, de combinare şi organizare optimă a metodelor
şi mijloacelor avute la dispoziţie, precum şi a formelor de grupare a elevilor
în vederea atingerii obiectivelor urmărite”( după I. Parent şi Ch. Nero, 1981).
În cadrul predării – învăţării se pot
utiliza metode care sunt expresia celor mai noi inovaţii pedagogice şi care pun
accent pe dezvoltarea personalităţii elevului. Acestea intră din ce în ce mai
mult în practica educaţională, în diferite grade de aprofundare sau în
combinaţie cu unele dintre metodele tradiţionale.
● Brainstorming-ul
– metoda asaltului de idei – este una dintre cele mai utile metode în practica
pedagogică deoarece stimulează creativitatea participanţilor şi duce la
descoperirea unor soluţii inovatoare pentru problemele puse în discuţie,
definind totodată un cadru propice pentru instruirea şcolară. Brainstorming-ul
presupune amânarea evaluării ideilor emise pentru o etapă ulterioară, în prima
etapă nicio afirmaţie nefiind supusă unui demers critic. Astfel se dezvoltă o
atmosferă constructivă, fiecărei idei acordându-i-se maximum de atenţie,
dinimuîndu-se o serie de factori inhibitori şi blocaje ale spontaneităţii în
gândire, care produc rutina intelectuală.
Metoda presupune parcurgerea mai multor
etape. Prima , de ordin cantitativ, reuneşte un grup de 5 -12 persoane, care
dezvoltă cât mai multe idei. Acestea se pot emite pe trei căi: calea pogresiv –
liniară ( presupune evoluţia unei idei prin completarea ei până la emiterea
ideii – soluţie de rezolvare a problemei), calea catalitică (ideile sunt
propuse prin analogie sau previn apariţia unei idei noi, opuse celei care a
generat-o) şi calea mixtă ( o idee poate dezvolta simultan soluţii
complementare şi soluţii opuse ei). În a doua etapă urmează o „perioadă de
incubare”, de reflecţie, evaluare şi selecţie a ideilor sau soluţiilor propuse.
Grupul de persoane care va realiza acest lucru poate fi format din aceleaşi
persoane care au emis ideile sau dimpotrivă.
În practica şcolară trebuie remarcat
faptul că elevilor le vine destul de greu să se integreze rapid şi eficient
într-o astfel de activitate, deoarece dezvoltarea unui climat de lucru pozitiv,
din care critica să fie complet eliminată, este o situaţie nefamiliară elevilor
noştri. Pe de altă parte, brainstorming-ul este mai uşor de realizat pe grupe
omogene, dar este mai puţin eficient – în ceea ce priveşte originalitatea
ideilor – decât dacă are loc pe grupe eterogene.
●
Reuniunea Phillips 66 este o metodă de tip brainstorming, care permite
utilizarea unui număr mai mare de participanţi, împărţiţi în 5 – 6 echipe
funcţionale, fiecare cuprinzând câte şase persoane. În cadrul microgrupurilor formate,
se desemnează un conducător de discuţii cu rol de moderator, activitatea în
echipă desfăşurându-se pe trei coordonate: pregătirea, desfăşurarea şi
valorificarea producţiei de idei. Această metodă presupune două faze: discuţia
pe grupe şi dezbaterea în plen.
Discuţia pe grupe începe după precizarea
problemei didactice care trebuie rezolvată. Grupul îşi desemnează prin opţiune
comună şi vot un lider şi un secretar de discuţii. În cadrul metodei este
foarte important modul de înregistrare a informaţiilor: o înregistrare directă
, agresivă chiar, poate inhiba pe unii dintre membri grupului în a emite ideile
în forma lor iniţială. Fiecare echipă dezbate separat, timp în care fiecare
participant se implică activ în soluţionarea eficace a problemelor. Ideile sunt
reţinute de către liderii reprezentanţi ai grupurilor, sunt analizate şi se
conturează o arie problematică, segmentată pe rezolvări parţiale sau optime.
Importanţa deosebită a dezbaterilor de
grup este şi aceea a activizării fiecărui participant, în condiţiile unei
activităţi cu un număr lărgit de persoane. Totodată liderul de grup trebuie
să-şi îndeplinească rolul de moderator şi să nu-şi impună propriile convingeri
şi idei în cadrul dezbaterii. Trebuie să se insiste asupra caracterului
formativ al activităţii, prioritar celui concurenţial.
Dezbaterea în plen reprezintă reuniunea
propriu-zisă şi începe cu intervenţiile liderilor reprezentanţi ai fiecărei
grupe, care expun în faţa întregului colectiv concluziile discuţiilor în
echipe. În această fază este admisă analiza critică, prioritatea demersului
constituind-o selecţia şi ierarhizarea soluţiilor.
Evaluarea generală a ideilor este apanajul
cadrului didactic, care va sintetiza informaţiile rezultate din analizele de
grup şi din dezbaterea în plen, va accentua ideile valoroase, va dezvolta
aspectele apărute în derularea reuniunii pe care le poate utiliza în acoperirea
cognitivă şi motivaţională a demersului său şi va încuraja activităţile de
învăţare prin descoperire.
● Controversa
creativă este o metodă asemănătoare celei prezentate anterior, centrată nu
doar pe problemă şi pe soluţionarea acesteia, ci şi pe regăsirea întregului
prin experienţa părţilor uneori contradictorii. Grupul se va diviza în
microgrupuri, care să conţină patru persoane. În fiecare microgrup doi dintre
participanţi trebuie să susţină cu fermitate o poziţie într-un caz controversat,
ceilalţi doi susţinând cu aceeaşi fermitate poziţia contrară. Acest mod de
lucru cultivă spiritul de competiţie, de implicare profundă şi completă. Ideea
de bază a acestei metode este dezvăluirea integralităţii unui fenomen prin
articularea elementelor componente ale sale, aflate de multe ori într-o
aparentă opoziţie.
Grupul găseşte argumente, le conturează şi
le integrează într-o poziţie coerentă. Fiecare susţinător al unei anumite
poziţii se retrage apoi din microgrupul de dezbateri şi discută cu alţi colegi
din alte microgrupuri, care au acelaşi rol şi apără aceeaşi perspectivă ca şi
el, după care se reîntoarce la microgrupul de origine şi discută acolo ideile pe
care le-a găsit. În următoarea zi, toate microgrupurile îşi prezintă poziţiile
– se pun întrebări, se marchează punctele de nesiguranţă, de evidenţă puternică.
Argumentele expuse se pot folosi şi în continuare, dar este încurajat un demers
de înnoire a modului de articulare a acestor argumente, a unghiului de vedere
sub care sunt expuse acestea. În a treia zi, echipele îşi prezintă noile
poziţii însoţite de argumentele deja exprimate într-o nouă lumină, sub alte
indicii şi de argumente noi. Apoi vor căuta împreună argumentele, avantajele
fiecărei poziţii, încercând să ajungă la o perspectivă comună, care să combine
poziţiile exprimate până acum într-una nouă, menită să ofere o perspectivă
unitară a avantajelor şi vor demonstra actualitatea punctelor slabe
identificate, depăşite prin noua perspectivă.
Astfel, participanţii la controversa
creativă vor înţelege fiecare parte a unui discurs, vor acorda încredere nu
doar poziţiilor proprii, ci şi celor opuse care au fost exprimate.Grupurile vor
descoperi că fenomenele se compun din mai multe adevăruri, uneori
contradictorii între ele.
● Tehnica
„focus grup” este tot o metodă care utilizează potenţialul de învăţare şi
producţia de idei în cadrul grupurilor. În cadrul acestei tehnici este
presupusă o discuţie focalizată, care trebuie să furnizeze un complex informaţional calitativ. O caracteristică
importantă a acestei metode este că participanţii îşi pot modifica sau chiar
schimba total părerile până la finalul discuţiilor.
Procesul de desfăşurare al focus grupului
presupune o planificare a studiului. Se poate lucra în grup în manieră
cumulativă - presupune obţinerea unui evantai mai larg de informaţii – sau în
manieră contradictorie – presupune necesitatea atragerii persoanelor care
manifestă rezerve şi tendinţe inhibitorii prin agresiune şi confruntare.
Această metodă este complexă, nu neapărat
prin modul de desfăşurare, ci prin felul în care atinge obiectivele pe care şi
le propune. Avantajele ei sunt că apropie participanţii de lucrul într-un grup
natural, le dezvoltă plăcerea pentru discuţie, care se desfăşoară într-un
climat pozitiv şi introduce maniera pozitivă de focalizare pe o activitate sau
sarcină, dezvoltând strategii naturale de ocolire ori de diminuare a
divagaţiilor şi fenomenelor de perturbare a comunicării.
●
Tehnica „acvariului” presupune
extinderea rolului observatorului în grupurile de interacţiune didactică.
Scaunele
dintr-o încăpere sunt aşezate concentric, în două cercuri. Cei din cercul interior primesc un timp pentru a discuta o
problemă controversată. Cei din cercul exterior ascultă ceea ce se discută în
interior, fac observaţii cu privire la cum se relaţionează, gradul de stabilire
a consensului, modul în care se dezvoltă microclimatul, apariţia conflictului
şi tipul de strategii adoptate de colegii lor din cercul din interior cu scopul
de a le rezolva. Toate acestea se vor nota pe fişe de observare. Când această
etapă este finalizată, se schimbă rolurile şi locurile. Se porneşte cu o altă
idee controversată pe care cei din cercul interior trebuie să o discute, timp
în care cei din cercul exterior completează fişa de observare. Această
schimbare este foarte interesantă deoarece fiecare grup este pe rând în
ipostaza de observator, dar şi de observat.
În
aplicarea metodei este posibil să se ajungă la o epuizare prematură a
problematicii. Persoana care conduce discuţia trebuie să insiste pentru depăşirea
acestei situaţii deoarece, în realitate, s-a epuizat sfera de argumentare
comună, necreativă. Dacă se întâmplă astfel, se poate introduce încă o etapă:
să se creeze un singur cerc în care se va încerca concluzionarea tuturor
ideilor emise.
Principalele
avantaje ale acestei tehnici sunt: conţinutul – se emit idei substanţiale,
argumentate, se exprimă puncte de vedere relevante; implicarea – participarea
este activă în cadrul tehnicii, contribuţiile sunt bazate pe ascultarea activă,
pe încurajarea celorlalţi în a-şi exprima ideile; limbajul – se foloseşte un
limbaj adecvat, o terminologie centrată pe domeniul şi pe subiectul ales.
Utilizarea
acestor metode şi tehnici nu trebuie făcută însă în lipsa unor combinări şi
armonizări cu metodele aşa-numite tradiţionale deoarece avantajele şi
dezavantajele lor sunt complementare. Metodele moderne pun accent deosebit pe
dezvoltarea individului în interiorul grupului. Ele contribuie la acoperirea
întregii sfere de interes a persoanei educate, persoană care reprezinta resursa
şi creatorul de resurse pentru anii viitori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu