Petric Călin Dorin - INTEGRAREA MIJLOACELOR DIDACTICE PROVENITE DIN MEDII NONFORMALE ÎN PREDAREA-ÎNVĂȚAREA ISTORIEI - CARICATURA

Proiectul Internațional “Omul drag de la catedră”

Ediția a III-a 2018-2019

Concurs elevi. Simpozion Internațional dascăli

Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr. 3016/09.01.2019, poziția 1518

ISBN 978-606-725-262-0

INTEGRAREA MIJLOACELOR DIDACTICE PROVENITE DIN MEDII NONFORMALE ÎN PREDAREA-ÎNVĂȚAREA ISTORIEI - CARICATURA

Autor: prof. Petric Călin Dorin

Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Luncoiu de Jos

Județul: Hunedoara

            Una din competențele generale ale disciplinei istorie o constituie cunoaşterea şi interpretarea surselor istorice. De asemenea, sursa istorică se află la baza oricărui demers ştiinţific coerent şi eficient în domeniul istoriei. Principalele categorii de surse istorice sunt obiectele, scrisorile, jurnalele, documentele oficiale, ziarele, revistele, fotografiile, caricaturile, posterele, afişele etc. În cele ce urmează voi face câteva aprecieri asupra caricaturii pentru că această sursă istorică are un impact deosebit asupra elevilor, ajutându-i să înțeleagă istoria într-o manieră interesantă şi atractivă. Ce este caricatura? Caricatura este o sursă istorică, un document vizual, un martor interesant al istoriei, mai ales pentru secolele XIX-XX, un instrument de lucru atractiv pentru predarea istoriei.Caricatura este o formă particulară de exprimare a unui punct de vedere într-o manieră sugestivă şi uneori comică. Caricatură nu ne spune totul despre un eveniment, nici nu trebuie, pentru că nu acesta este rolul unei surse istorice.

            Caricatura reprezintă o sursă istorică, un izvor istoric. În special dacă ne referim la tematica perioadei secolelor al XIX-lea și al XX-lea, caricatura poate reprezenta un instrument de lucru atractiv pentru predarea istoriei. Caricatura prezintă punctul de vedere al autorului într-o formă și o manieră particulară și de cele mai multe ori comică, fapt care o face agreabilă și abordabilă pentru elevi.

            Folosirea unei caricaturi la ora de istorie trebuie făcută în momentul în care sunt întrunite mai multe condiții. Am identificat o serie de aspecte de care profesorul trebuie să țină cont atunci când se decide să folosească o caricatură la ora de istorie: elevii trebuie să cunoască bine subiectul abordat de caricatură, caricatura trebuie să pună în valoare cunoştințele elevilor, caricatura trebuie să conțină anumite ambiguități care să fie interpretate şi explicate de către elevi, cadru didactic trebuie să aibă în vedere raportul obiectivitate şi părtinire în alegerea caricaturilor pe care le supune analizei elevilor, de asemenea trebuie să stabilească o strategie clară şi să fixeze sarcini de lucru esențiale şi accesibile pentru elevi.

            Există o serie de întrebări–cheie care pot fi aplicate în analiza unei caricaturi. Ca şi în cazul unui text istoric, interpretarea caricaturilor se realizează în câteva etape şi din mai multe puncte de vedere. Am împărțit aceste întrebări–cheie în trei domenii, după cum urmează:

            1. Introducere:

            - Cine este autorul caricaturii?

            - Unde a fost realizată?

            - La ce eveniment face referire?

            - Ce ştiu despre perioada în care a fost elaborată caricatura?

            - Ce ştiu despre evenimentul la care face referire caricatura?

            2. Analiză:

            - Ce informații prezintă caricatura?

            - Cine sunt personajele?

            - Sunt personalități cunoscute sau anonime?

            - Cum sunt dispuse personajele?

            - Există un personaj principal?

            - Putem sesiza anumite stări și sentimente din interpretarea caricaturii?                 - Ce obiecte apar în caricatură? Ce simbolizează aceste obiecte?                                                                                     - Autorul caricaturii raportează o situație, prezintă informații, descrie evenimente sau transmite un anumit mesaj?

            - Care este mesajul caricaturii?

            - Care este scopul acestui mesaj?                                                                                    

            - Care este atitudinea autorului față de evenimentul la care face referire în caricatură?

            3. Concluzii:

            - Sunt de acord cu mesajul caricaturii?

            - Am o altă părere?

            - Care a fost evoluția evenimentelor după momentul la care face referire caricatura?

            Să reținem, la rândul lor, câteva elemente folosite frecvent în caricaturi și semnificația acestora: simboluri - coroana sau sceptrul (reprezentând monarhia, conducerea), secera şi ciocanul (comunismul), swastika (nazismul german), cununa de dafin (gloria sau faima); metafore - furtuni ameninţătoare, inundaţii, opoziţii de tipul mare-mic, gras-slab, balanţa (împărțirea dreptății), o barcă (în care toată lumea cântă sau care se scufundă), cârtiţa (orb, oarbă), măgar (încăpăţânat), cocoş (înfumurat, vanitos), leu (putere); personificări - îngeri sau porumbei (pace), zeul grec Marte (război); alegoria - un urs simbolizând Rusia, Doamna „Justiţie” cu o sabie, ca emblemă pentru puterea legii.

            Folosirea caricaturii la clasă are avantaje, însă și unele dezavantaje.

            Avantajele folosirii caricaturii în cadrul orelor de curs sunt: stimulează o serie de procese cognitive de nivel înalt precum imaginaţia, creativitatea, originalitatea, gândirea critică etc; pune în valoare capacităţile elevului de cercetare și analiză, stimulează spiritul de observaţie; este o metodă atractivă şi interesantă care îi poate ajuta pe elevi să înţeleagă mai bine evenimentele istorice şi, de asemenea, poate stimula curiozitatea pentru studiul istoriei.

            Dezavantajele folosirii caricaturii sunt următoarele: necesită pentru analiză un timp destul de mare în cadrul lecţiei; pot apare dificultăţi în găsirea unor caricaturi care să se preteze la stabilirea unor sarcini de lucru esenţiale şi accesibile pentru elevi; caricatura exprimă un anumit punct de vedere, deseori fiind folosită ca mijloc de propagandă sau instrument de luptă.                                                                           

            Interpretarea izvoarelor urmăreşte extragerea şi înţelegerea datelor și faptelor cuprinse în document. Înainte de toate, analiza unei surse presupune validarea acesteia, iar validarea sursei istorice permite istoricului sau profesorului să o utilizeze şi determină modalităţile de utilizare ale acesteia în demersul explicativ. În alegerea surselor ce urmează a fi folosite în cadrul orelor de curs, învățătorul trebuie să aibă în vedere o serie de întrebări: Reflectă un anumit punct de vedere? Au fost create cu scopul de a influenţa oamenii? Ce atitudini reflectă? 

             „A învăţa să înveţi” reprezintă unul dintre domeniile de competenţă care trebuie dezvoltate pe parcursul şcolarizării obligatorii, printre componențele sale aflându-se şi „abilitatea de a dobândi, procesa, evalua şi asimila noile cunoştinţe”.  De asemenea, o altă cerinţă a timpurilor noastre este învăţământul centrat pe elev, adică implicarea elevilor în procesul de învăţare, stimularea interesului elevilor pentru anumite aspecte ale cunoaşterii.

            Construirea unor activităţi de învăţare care să antreneze aceste abilităţi şi capacităţi ar trebui să reprezinte o prioritate pentru toate obiectele de studiu. În acest context, folosirea caricaturii ca intrument de lucru în cadrul orelor de istorie este foarte potrivită.

            Consider că această sursă – caricatura – poate ajuta profesorul de istorie să construiască activităţi de învăţare atractive, motivante care să contribuie la dezvoltarea abilităţilor pe care pune accent învăţământului secolului al XXI-lea.                                                                      

Bibliografie

Laura Căpiță, Carol Căpiță, Mihai Stamatescu, Didactica istoriei 2, Proiectul pentru învățământul rural, 2006.

Felicia Adăscăliței, Marilena Bercea, Doru Dumitrescu, Liviu Lazăr, Mihai Manea, Mirela Popescu, Elemente de didactică a istoriei, Editura Nomina, București, 2010.