Părău Ionela - ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE

Proiectul Internațional “Omul drag de la catedră”

Ediția a III-a 2018-2019

Concurs elevi. Simpozion Internațional dascăli

Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr. 3016/09.01.2019, poziția 1518

ISBN 978-606-725-262-0

ÎNVĂŢAREA  PRIN COOPERARE

    prof. înv. primar Părău Ionela

Școala Gimnazială nr. 113 București

“Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”, afirma Fr.Schiller. Parafrazându-l, aş putea spune că omul nu este întreg decât atunci  când se joacă în grup.

Pornind de la această afirmaţie vreau să subliniez importanţa folosirii jocului ca strategie ludică în învăţământul primar. Jocul implică un ansamblu de acţiuni şi procese psihice care trezesc copilului buna dispoziţie, creând atmosfera favorabilă unei desfaşurări a activităţii. Având dulcea iluzie că se joacă, elevul participă activ la propria lui formare, achiziţionând cunoştinţe, formându–şi atitudini şi comportamente. Jocul, activitate cu caracter dominant la această vârstă, conduce la cele mai importante modificări în psihicul copilului. Funcţia principală a sa este aceea de a permite individului să-şi realizeze eul, să-şi manifeste personalitatea, să urmeze pentru moment linia interesului său major. În joc are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalitaţii: a capacităţilor intelectuale, a calităţilor morale, a creativităţii. Prin joc toate aceste însuşiri se modelează în unitatea şi interacţiunea lor.  Jocul este deci puntea ce poate uni şcoala cu viaţa, activitatea ce  poate permite să treacă la munca serioasă .

Prin joc se realizează cunoaşterea realităţii, se exersează funcţiile psihomotrice  şi socioafective, el are rolul de a bucura, destinde, delecta, de a crea confort spiritual, de a compensa terapeutic tensiunea şi neîmplinirile individuale.

Munca în grupuri stă la baza activităţilor didactice. Aceste activităţi urmăresc să dezvolte la copii un simţ al identităţii şi preţuirii de sine, cooperarea, respectul şi integrarea în comunitatea elevilor. Modalităţile de lucru şi metodele aplicate cer moduri diferite de dispunere a mobilierului şi organizarea elevilor în formaţii de lucru de diferite mărimi. Se ţine cont de nivelul de dezvoltare al fiecărui copil prin metodologia didactică utilizată care vizează abordarea individualizată a elevilor clasei. Activitatea este organizată pe centre de activitate (de alfabetizare, de lectură, de ştiinţe, de matematică, de  arte, de teatru şi jocuri), care răspund intereselor şi  nevoilor  elevilor  şi  includ  activităţi  pe mai multe niveluri şi cu materiale diferite, organizate logic, ţinând cont de cerinţele şi  stilurile individuale de învăţare.

Climatul pozitiv al clasei va fi creat prin: existenţa unei atmosfere de încredere, simţul  apartenenţei la comunitate, implicare în luarea deciziilor, amabilitate şi  încurajare din partea colegilor, energia şi starea de spirit a învăţătoarei, aşteptări clare în privinţa   rezultatelor învăţării, corectitudine şi echitate în participare. Conlucrarea înlocuieşte competiţia în munca solitară, iar imensul beneficiu al cooperării devine real pentru  copii.

Când abordăm învăţarea prin cooperare trebuie să ţinem seama de multiple cerinţe: constituirea grupurilor eterogene (5 – 7 elevi), desfăşurarea activităţii din punct de vedere metodic, monitorizarea grupurilor de către învăţător (urmăreşte activitatea, intervine la nevoie, îmbogăţeşte sarcinile, evaluează învăţarea), responsabilitatea personală şi de grup, climatul clasei.

Această metodă reprezintă utilizarea, ca metodă instrucţională a grupului mic de copii, astfel încât aceştia să poată lucra împreună, urmând ca fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi membrii ai grupului.

Învăţarea prin cooperare are loc atunci când copiii lucrează împreună, pentru a rezolva una şi aceeaşi problemă, pentru a explora o temă nouă sau a creea idei noi, combinaţii noi, sau chiar inovaţii autentice. Învăţarea prin cooperare se poate aplica cu succes mai ales la temele de recapitulare, sistematizare, consolidare, fixare, formare de abilităţi intelectuale şi practice, pe parcursul unei ore întregi, ori secvenţial.

Profesorul care utilizează strategia învăţării prin cooperare  trebuie să deţină următoarele competenţe: competenţa energizantă ( capacitatea de a-i face pe elevi să dorească să se implice în  activitate), competenţa empatică ce presupune abilitatea de a lucra cu elevii reuşind să se transpună în situaţiile pe care aceştia le parcurg, competenta ludică (capacitatea de a răspunde jocului prin joc), competenţa organizatorică ( abilitatea de a organiza colectivul în echipe de lucru şi de a menţine şi impune respectarea regulilor), competenţa interrelaţională ce presupune disponibilităţi de comunicare cu elevii, menită să dezvolte şi la aceştia abilităţile sociale necesare integrării optime în colectiv, precum şi alte competenţe: ştiinţifice, psihopedagogice şi metodice, manageriale şi psihosociale.

Avantajele cooperarii:

- scopul grupului, maximizarea învăţării tuturor membrilor, îi motivează pe elevi să obţină mai mult decât achiziţii strict personale, ci rezultate bune pentru echipă ;

- membrii grupului se consideră, fiecare în parte şi ca  grup, responsabili pentru a face muncă de calitate ;

- ei îşi oferă reciproc sprijin personal şi intelectual, bazat pe devotament şi grijă faţă de celălalt;

- ei învaţă deprinderi sociale şi le folosesc pentru a-şi coordona eforturile pentru îndeplinirea scopurilor;

- toţi membrii acceptă responsabilitatea de a conduce grupul; ca rezultat, grupul reprezintă mai mult decât suma părţilor;

- toţi elevii au performanţe şcolare mai bune decât dacă ar lucra individual;

- se fondează o varietate largă de forme de interacţiune (învaţare în cuplu, în grupuri eterogene), care facilitează apariţia sentimentelor de acceptare şi simpatie;

- instaurează în grup buna înţelegere, armonia, conduita de facilitare a succesului celorlalţi.

Într-o societate postmodernistă, cunoaşterea trebuie să fie funcţională, utilă; înveţi nu doar pentru „a şti” şi a stoca o serie de informaţii din diferite domenii, pentru a demonstra cât de „educat eşti”, cât înveţi pentru „a face”, pentru „a folosi” ceea ce ştii, pentru „a aplica” ceea ce ai acumulat, în folosul tău şi al celorlalţi. A şti ce să faci cu ceea ce ai învăţat este dezideratul major al educaţiei postmoderniste.

Bibliografie:

1.      Barbu, H.; Popescu, E.; Şerban, F. (1994): Activităţi de joc şi recreativ-distractive,  Bucureşti, E.D.P.

2.      Dima, Silvia (1997): Copilăria –fundament al personalităţii, editată de Revista Învăţământul preşcolar

3.      Dragu, Anca; Sorin Cristea (2003): Psihologie şi pedagogie şcolară, Constanţa, Ovidius University Press

4.      Kate, Burke Walsh (1999): Crearea claselor orientate dupa necesităţile copiilor de 8, 9, 10 ani, Iaşi, C.E.D.P. Step by Step