Proiectul Internațional “Omul drag de la
catedră”
Ediția a III-a 2018-2019
Concurs elevi. Simpozion Internațional
dascăli
Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr.
3016/09.01.2019, poziția 1518
ISBN 978-606-725-262-0
OPTIMIZAREA ÎNVĂŢĂRII
PRIN STRATEGII
DIDACTICE INTERACTIVE
Prof. Stoiculeț Liliana Cristina
Liceul Tehnologic ,,Anghel Saligny”, Mun. Ploiești
Strategiile
didactice interactive ca strategii de grup presupun munca în colaborare a elevilor în
vederea atingerii unor obiective preconizate şi au în vedere provocarea şi
susţinerea învăţării active în cadrul căreia cel ce învaţă acţionează asupra
informaţiei pentru a o transforma într-una nouă, proprie.
Învăţarea
interactiv-creativă este un proces evolutiv, care are la bază receptivitatea
faţă de experienţele noi, căutate şi rezolvate prin explorare, deducţie,
analiză, sinteză, generalizare, abstractizare, concretizare, punând accentul pe
realizarea conexiunilor între sensuri şi solicitând o profundă implicare
intelectuală, psihomotorie, afectivă şi voliţională.
În
cadrul învăţării interactive-creative, elevul descoperă, inferează, imaginează,
construieşte şi redefineşte sensurile, filtrându-le prin prisma propriei
personalităţi şi solicitând procesele psihice superioare de gândire şi creaţie.
Individul care învaţă activ este propriul iniţiator şi organizator al experienţelor
de învăţare, capabil să-şi reorganizeze şi să-şi restructureze în permanenţă
achiziţiile proprii, în viziune sistemică. Dezvoltând acest tip de învăţare,
cadrele didactice stimulează elevii să devină capabili să elaboreze proiecte personalizate
de învăţare, să-şi asume responsabilitatea desfăşurării învăţării,
conştientizând, aplicând, autoevaluând, gestionând şi dobândind progresiv
autonomie în propria formare.
Multe
studii demonstrează faptul că învăţarea este mai eficientă atunci când elevii
sunt implicaţi în acest proces. Strategiile de instruire care angajează elevii
în procesul de învăţare, stimulează gândirea critică, sporesc gradul de
conştientizare şi reponsabilitate din partea acestora.
Interactivitatea
are la bază relaţiile reciproce şi se referă la procesul de învăţare activă, în
cadrul căreia cel care învaţă acţionează asupra informaţiei pentru a o
transforma într-una nouă, personală şi interiorizată. În sens constructivist,
cel ce învaţă reconstruieşte sensuri prin explorarea mediului înconjurător,
rezolvând probleme şi aplicând informaţia dobândită în situaţii noi.
Principiile care stau la baza construirii
strategiilor didactice interactive sunt:
1. Elevii îşi construiesc propriile înţelesuri şi
interpretări ale instruirii.
2.
Scopurile
instruirii sunt discutate, negociate, nu impuse.
3.
Sunt
promovate alternativele metodologice de predare-învăţare-evaluare.
4.
Sarcinile
de învăţare vor solicita informaţii transdisciplinare şi analize
multidimensionale ale realităţii.
5.
Evaluarea
va fi mai puţin criterială şi mai mult reflexivă, integrand metode alternative
de evaluare.
6.
Sunt
promovate învăţarea prin descoperire şi rezolvarea de probleme.
Învăţarea interactiv-creativă este o formă specială a învăţării
şcolare, apărută din necesitatea ţinerii pasului şcolii cu noile transformări
existente şi preconizate, în viaţa şi activitatea social- umană, în
complexitatea epocii contemporane. Acest fapt solicită din partea individului
înzestrarea cu un echipament intelectual, afectiv-voliţional, care să-l ajute
să depăşească modalităţile de simplă echilibrare ale organismului, prin răspuns
la stimuli la nivel dominant senzorio-perceptiv. Omul viitorului trebuie să fie
un constructor de probleme şi de sisteme ideative necesare rezolvării lor,
transpunerii lor în plan ideativ şi practic, găsind soluţii optime şi
eficiente.
Modalităţi de stimulare a creativităţii
şi a activismului în procesul didactic.
Practicile educative de predare activizantă se înscriu în dezideratele
pedagogiei moderne şi postmoderniste, de cooperare şi reflexie asupra
învăţării. Specifică instruirii interactive este interrelaţia de învăţare care
se stabileşte atât între elevi şi profesori, cât şi între elevi.
Învăţarea învăţării - deziderat al educaţiei postmoderniste - presupune
interactivitate şi creativitate în
adoptarea unor strategii care să solicite implicarea în sarcină şi o atitudine
metacognitivă de învăţare şi cunoaştere precum şi interesul de a te perfecţiona
continuu.
Condiţiile şi situaţiile specifice care
pot duce la dezvoltarea spiritului investigativ, a gândirii divergente, a atitudinii creative
şi active în şcoală, pot fi considerate următoarele:
încurajarea elevilor să pună cât
mai multe întrebări;
limitarea constrângerilor şi a factorilor
care produc frustrare;
stimularea comunicării prin
organizarea de discuţii şi dezbateri între elevi, între profesor şi elevi;
activizarea elevilor prin
solicitarea lor de a opera cu idei, concepte, obiecte, în vederea
reconsiderării acestora şi a emiterii de noi variante;
cultivarea independenţei
cognitive, a spontaneităţii şi a autonomiei de învăţare;
stimularea spiritului critic constructiv, a
capacităţii de argumentare şi de căutare a alternativelor;
favorizarea accesului la
cunoaştere prin forţe proprii, stimulând atitudinea reflexivă asupra propriilor
demersuri de învăţare.
Profesorul este cel care trebuie să găsească cele mai eficiente
modalităţi prin care să stimuleze potenţialul creativ al fiecărui elev în
parte. Activităţile propuse elevilor în scopul sporirii gradului de implicare
activă şi creativă în şcoală, trebuie să asigure:
-
stimularea gândirii productive, a
gândirii critice, a gândirii divergente şi laterale;
-
libertatea de exprimare a
cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor. În acest sens apar ca adecvate
activităţile care cer spontaneitate şi contribuie la dezvoltarea independenţei
în gândire şi acţiune;
-
utilizarea talentelor şi a
capacităţilor specifice fiecărui individ în parte;
-
incitarea interesului către nou,
necunoscut şi oferirea satisfacţiei găsirii soluţiei după depunerea unui efort
de căutare de către elev;
-
exersarea capacităţilor de
cercetare, de căutare de idei, de informaţii, de posibilităţi de transfer şi de
sensuri, de criterii de clasificare;
-
dezvoltarea capacităţii de
organizare de materiale, de idei prin întocmirea de portofolii asupra
activităţii proprii, de colecţii de cuvinte, de obiecte, de contraste, organizarea
de discuţii pe anumite teme, iniţierea de jocuri, de excursii;
-
educarea capacităţii de a privi
altfel lucrurile, de a-şi pune întrebări neobişnuite despre lucruri obişnuite.
Lecţia de predare-învăţare devine astfel o aventură a cunoaşterii în care copilul
participă, după puterile proprii, întâlnind probleme şi situaţii dificile,
examinându-le şi descoperind soluţii plauzibile. Rolul profesorului constă mai
mult în cel de stimulare şi dirijare, iar motivaţia activităţii reiese din
participarea entuziastă a cadrului didactic. Elevul e implicat atât în procesul
de predare, de învăţare şi de evaluare, iar disciplina devine autodisciplină a
muncii şi interesului, asigurată de satisfacţia cooperării.
Conduita creativă a cadrului
didactic este unul din factorii care asigură
dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor. Predarea, ca proces creativ,
presupune ca profesorul să medieze între elev şi lumea ce-l înconjoară. El
trebuie nu numai să organizeze spaţiul şi activitatea, ci şi să participe
alături de elevi la elaborarea cunoştinţelor; să servească drept model în
legăturile interpersonale şi să încurajeze interacţiunile cooperante dintre
elevi; să-i îndrume cum să-şi folosească timpul, spaţiul, echipamentele şi
materialele.
Proiectarea activităţii didactice presupune căutarea unei articulaţii
optime între componentele procesului de învăţământ (obiective, conţinuturi,
metode, mijloace, condiţii socioculturale, evaluări, etc.), pentru obţinerea
unor rezultate maxime, de ordin calitativ şi cantitativ.
Activizarea învăţării nu este
sinonimă cu supraaglomerarea elevului cu activităţi. Ea trebuie înţeleasă mai
mult ca intensificare a muncii profesorului de a oferi elevilor oportunităţi de
învăţare, predarea fiind activitatea prin care cadrul didactic creează condiţii
favorabile apariţiei învăţării la elevi.
Orice activitate didactică eficientă
devine o activitate nouă care asigură adaptarea proiectului didactic la
situaţiile concrete ale clasei şi ale câmpului psihosocial, aflate într-o
continuă schimbare şi transformare.
Atmosfera creată în clasă de către
profesor constituie un factor care influenţează comportamentul de învăţare a
elevului. Instaurarea unui climat favorabil unei conlucrări fructuoase între
profesor şi elevi, a unui climat caracterizat printr-o tonalitate afectivă,
pozitivă, de exigenţă şi înţelegere, de responsabilitate, reprezintă o condiţie
principală ce trebuie realizată în lecţie.
Profesorul creativ oferă posibilitatea
elevilor de a-şi spune părerea într-o atmosferă neautoritară, promovând o
atitudine deschisă, prietenoasă, elastică, pozitivă şi receptivă, apreciind
ideile bune ale elevilor şi neridiculizând nereuşitele. El îngăduie elevului
să-şi manifeste curiozitatea, indecizia, interesul pentru schimbul de
informaţii..
O atitudine specifică tinerilor şi adulţilor cu potenţial creator înalt,
indiferent de domeniu, este interesul viu pentru orice informaţie, aceştia
având un grad de activism foarte ridicat. Pentru oamenii înalt creativi nu
există lucruri neinteresante, totul depinde de cine sunt privite, la ce tip de
cunoştinţe ale individului sunt raportate şi mai ales modul cum sunt analizate,
interpretate.
Strategiile didactice interactive sunt recunoscute drept modalităţi
eficiente de stimulare a potenţialului creativ atât individual, cât şi grupal,
promovând o metodologie care exersează capacităţile cognitive superioare ale
elevilor şi studenţilor, dezvoltând inteligenţele multiple.
Un profesor
autentic este şi un “manager al emoţiilor”, având rolul de a cultiva elevului încrederea că nu acumularea
de conţinuturi este un scop în sine, ci o bună cunoaştere şi modelare a
sinelui.
Bibliografie:
Oprea, Crenguţa - Lăcrămioara, Strategii didactice interactive, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007, pag. 26, pag.150- 153.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu