duminică, 8 septembrie 2019

Vizitiu Roxana Claudia - METODE DE SUCCES ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR


Proiectul Internațional “Omul drag de la catedră”
Ediția a III-a 2018-2019
Concurs elevi. Simpozion Internațional dascăli
Inclus în CAERI, anexa 9 din OMEN nr. 3016/09.01.2019, poziția 1518
ISBN 978-606-725-262-0

METODE DE SUCCES ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR


Vizitiu Roxana Claudia, Grădinița Gheboieni


Pentru a avea cu adevărat copilul în centrul activităţii instructiv-educative, profesorul îndeplineşte roluri cu mult mai nuanţate decât în şcoala tradiţională. În abordarea centrată pe elev, succesul la clasă depinde de competenţele cadrului didactic de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev.
           Metodele de învăţare centrată pe elev fac lecţiile interesante, sprijină elevii în
înţelegerea conţinuturilor pe care să fie capabili să le aplice în viaţa reală.
Printre metodele care activează predarea-învăţarea sunt şi cele prin care elevii lucrează productiv unii cu alţii, îşi dezvoltă abilităţi de colaborare şi ajutor reciproc. Ele pot avea un impact extraordinar asupra elevilor datorită denumirilor, caracterului ludic şi oferă alternative de învăţare cu ,,priză” la elevi.
            În vederea dezvoltării gândirii critice la elevi, trebuie să utilizăm, cu precădere unele strategii activ-participative, creative. Acestea nu trebuie rupte de cele tradiţionale, ele marcând un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice.
Este o tehnica de invatare prin cooperare ; incurajeaza copii sa-si exprime opiniile cu privire la solutiile propuse de colegii lor; stimuleaza gandirea, creativitatea si invatarea.
            OBIECTIVE:
            Elaborarea unui plan care să conducă la finalizarea unui produs ce constituie opinia sau concepția tuturor membrilor grupului.
            DESCRIEREA METODEI:
1.         Se formează grupe de cate 3/4 copii;
Copiii, organizați în grupuri, rezolvă o sarcină de lucru  care permite mai multe perspective de abordare sau mai multe soluții.
2.         Produsele activității grupelor de copii se expun într-un loc vizibil care se transformă într-o galerie expozițională.
3.         La un semnal dat, grupurile de copii aflați în calitate de vizitatori și critici trec pe la fiecare exponat pentru a examina soluțiile sau ideile propuse de colegi și își notează ( ajutați de educatoare sau prin simboluri ), pe un poster, comentariile critice, întrebări, observații.
4.         După ce se încheie turul galeriei, grupurile revin la locul inițial și citesc comentariile, observațiile de pe lucrarea lor, reexaminându-și produsul din prisma acestora.
EXEMPLU: Desen- Tablou de toamna
  • se constituie grupurile din 3/4 copii ;
  • fiecare grup se consultă în vederea găsirii soluțiilor privind culori, elemente ale tabloului, compunerea spațiului plastic, împărțirea sarcinilor în cadrul grupului;
  • timpul de lucru al copiilor este de 10 minute;
  • educatoarea monitorizează activitatea oferind sprijin;
  • grupurile afisează desenele într-un loc vizibil formând o adevarată expoziție;
  • la semnalul educatoarei grupurile trec de la o lucrare la alta pentru a o examina;
  • pe marginea desenelor se vor trece: elemente omise, utilizarea culorilor predominante, se barează elementele care nu corespund;
  • turul se face timp de 5 minute;
  • după încheierea turului galeriei grupurile revin la locul inițial și timp de 5 minute analizează observațiile făcute și își completează desenul.
Bibliografie:
Ardelean Liviu, Secelean Nicolae – Didactica matematicii – managementul, proiectarea şi  evaluarea activităţilor didactice, Ed. Universităţii ²Lucian Blaga², Sibiu, 2007;
Dumitru Ion Alexandru - Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Ed. de Vest,  Timişoara, 2000;
Sarivan Ligia,  coord. – Predarea interactivă centrată pe elev, Educaţia 2000+, Bucureşti, 2005;


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu